România, una dintre țările cu cele mai multe femei în tehnologie - Interviu

Într-un interviu acordat editiadedimineata.ro, Steliana a vorbit despre implicarea româncelor în tehnologie și despre cum pot fi ajutate tinerele să urmeze calea succesului.
Cu ce te ocupi?
Sunt Marketing & Communication Manager în cadrul unei companii din domeniul financiar și Board Member & Head of Marketing în cadrul organizației neguvernamentale Global Women in Tech.
Ai simțit că ți se pun piedici în încercarea de a ajunge până aici pentru că ești femeie?
Mișcările #metoo, #timeisup, precum și o vizibilitate crescândă a diferitelor modele de lideri, din mai multe comunităti și grupuri reprezentative pentru societatea diversă în care trăim, contribuie atât la documentarea și stoparea situațiilor precum cele la care care faci referire, dar mai ales la schimbarea narativului. Ce tip de comportament promovăm, ce repere morale avem, ce înseamnă să dăm voce lucrurilor care contează? În mediul de lucru, acasă – pentru ce tip de valori “ne ridicăm în picioare”? Ce modele lăsăm generației care ne urmează?
Eu nu am trecut prin situații care să mi-au pus piedici în drumul profesional. Cu toate acestea, chiar dacă noi nu trecem prin situații care ne pun limite în dezvoltarea noastră, nu înseamnă că ele nu există și nu se întâmplă. Știind cazuri și învățând din ele, putem contribui la o comunitate mai responsabilă și construcția unui mediu în care nu mai este necesar să ridicăm astfel de întrebări.

Global Women in Tech își propune să inspire și să faciliteze accesul tinerelor la profesiile din domeniul tehnologic. Cum face asta? 
Global Women in Tech (GWiT) este o organizație neguvernamentală, a cărei misiune este de a conecta profesioniștii STEM (science, technology, engineering, math) prin programe care sprijină dezvoltarea lor profesională și educațională. Suntem o comunitate internațională de voluntari, cu experiență și background diferit în domeniul STEM, care contribuie la crearea programelor noastre și a evenimentelor GWiT. Firul roșu care leagă toate inițiativele noastre este promovarea diversității și educației în acest domeniu.
De ce este important să vorbim și să investim în topicul referitor la sub-reprezentarea femeilor în tehnologie? Futurologul Alvin Toffler menționa printre „previziunile” sale pentru viitor (40 for the Next 40), analizând contextul politic și economic de acum 10 ani, că femeilor vor deține din ce în ce mai multe roluri de management, la o rată fără precedent. Privind la topurile actuale, a avut dreptate. Însă nu este numai atât. Suntem deja la a 4-a revoluție, cea tehnologică, care aduce cu sine o schimbare fundamentală în modul în care trăim, muncim, relaționăm. O dată cu scalarea acestei schimbări, trebuie să vină și adaptarea noastră pentru viitor, atât a noastră, cât și a generațiilor care vin. Observăm deja că piața muncii în domeniul sau în conexiune cu STEM este din ce în ce mai ofertantă. Fiecare companie devine o companie tech. Nu mai este un secret pentru niciun manager că o echipă diversă (din punctul de vedere al genului, al culturii, al istoricului) este mai performantă și poate veni cu soluții și abordări innovative comparativ cu echipele compacte sau în care predomină un anumit gen. Tinând cont de aceste lucruri, conversația cu privire la reprezentativitatea femeilor sau, mai degrabă, sub-reprezentativitatea lor este nu este de bon ton, ci necesară.
Interviul integral poate fi consultat aici

Comentarii

Postări populare